Ieri am iesit pe bicicleta, in mare viteza sa ma incalzesc si sa ajung repede sa vad un film in Rådhuspladsen, caci sunt zilele de Copenhagen Pride si e plin de curcubee, se intampla multe lucruri..

Si cum pedalez rad toata, ma bucur din nu stiu ce motiv. Asaa, doar ca sunt pe bicicleta si trec pe rosu, ca imi place sa umblu pe strazile astea de nu mai pot. Apoi ma intreb daca sunt ok. Imi amintesc ca intotdeauna am avut un fel de entuziasm greu de domolit uneori. Alteori ma privesc si mi se pare ca imi trebuie o limita, sau putina cumpatare, asa ca ma ponderez.

De data asta zburd cat ma tine, in continuare, si ajung. Imi parchez bicicleta – ma simt recunoscatoare ca exista o bicicleta pentru mine, ma pierd printre standuri, banci si mese de oameni in fata ecranului. Vad niste chestii ca niste alune lucioase, in semi-intuneric, si ma vad intinzand mana sa iau una sa gust. De acea una sunt multe altele lipite, dar nu le pun jos, ba chiar ma amuz singura ca ma servesc asa din gramada de migdale glazurate, apoi tusti in fata ecranului.  Imi dau seama ca sunt cam bune asa ca ma intorc sa imi cumpar cateva. Baiatul de acolo, care, probabil, m-a observat inainte, ma pofteste sa gust. Ma amuz iarasi, nu refuz.

Imi iau cornetul, ma asez pe jos, la film, langa alti oameni. Ultimul film pe care l-am vazut asa a fost Howl, in Ørstedsparken, cu mult Alan Ginsberg. Acum un film italian care m-a facut sa rad si sa plang, Loose Cannons, din care imi amintesc replica bunicii pe care Thommaso o vede langa patul lui, inainte ca ea sa moara intr-una din camerele apropiate. Pe aproape, dupa cum mi amintesc: Continua sa fii asa cum esti. Sa indraznesti sa faci propriile greseli, asta inseamna sa traiesti.

Pornesc spre casa, pe drumul lung, pe care il savurez aproape la fel. Ma abat foarte putin din el, sa trec pe langa mare, sa stau pe plaja. Nu inteleg cum nu exista niciun om acolo, cand e atat de splendid in semi-obscur. Stau langa mare si cand mi se face chiar frig ma ridic, ma plimb.

Apoi pe drumul care urca lent. Ma asteapta o felie mare de pepene rosu si abia astept sa intru pe usa.

Inutil sa spun ca as imparti felia de pepene si bucuria de peste seara. Si cumva o impart.