Încet, încet și aproape, aproape. Fără grabă, nerăbdare, neatenție.

Un dor nedomolit de natură. Dor să “lucru” pământul, să îl simt în palme scoțând buruieni, să îmi simt tricoul umed întorcând fânul, să ud florile dimineața și seara, să frământ aluatul în troacă, să înot în mare, să râd cu poftă, să citesc pe plajă, să beau apă în căldură, să mănânc la umbră de pom uitându-mă la toate dealurile și pădurile și păduricile și copacii din jur, să miroasă a iarbă abia cosită, să ascult vântul și greierii, să ascult marea, să strâng în brațe un suflet cald și bun. Dor să stau într-un loc (real) pe care să îl pot numi acasă.

Advertisement