“Extraordinara experienta a lui Fisher. Doua fragmente din inima unui pui, puse alaturi, in asa numitele culturi de tesuturi, palpita in ritmuri diferite; bunaoara unul bate de optzeci de ori, iar celalalt de cincizeci de ori pe minut. Dar aceste fragmente prolifereaza, si la un moment dat vin in contact; atunci se constata ca ritmul devine identic. Sincronismul e restabilit, cele doua fragmente palpita impreuna.

<<Astfel, desi pasarea a murit demult, desi aceste mici cuburi de muschi separate ale inimii sale nu sunt prevazute nici cu circulatie sanguina, nici cu sistem nervos conectat la o retea centrala, ele se recunosc – aproape ca putem spune – indata ce intra in contact, si persista sa efectueze activitatea pentru care celulele lor au fost create, nu la intamplare, in mod independent, ci impreuna si coordonat. Sa mai fie oare nevoie sa spun ca nu exista nicio explicatie, chiar incipienta, a acestui fenomen atat de curios?>>

Nu stiu ce explicatie va gasi biologia, daca va gasi, acestui fenomen. Dar am fost emotionat pana la lacrimi aflandu-l; parca as fi auzit o chemare de foarte departe, din adancurile materiei vii, o chemare nespus de tulburatoare, de neinteleasa.” (Mircea Eliade, Jurnalul portughez)

Advertisement